BISERICI SI MONUMENTE

 

Istoricul Bisericii, monument istoric,
"Adormirea Maicii Domnului - Sf. Nicolae"
Dragheşti, comuna Topliceni, jud. Buzău

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului - Sf. Nicolae" Dragheşti se înscrie în seria ctitoriilor puternicei familii a boierilor Dedulescu de pe Valea Râmnicului, realizate în sec. al XVIII-lea, având caracter de "biserică de curte". Se consideră că aceste edificii înşirate de-a lungul văii pomenite reprezentau puncte de observaţie şi asigurau prin tainiţile lor depozitarea valorilor în oarecare siguranţă.
În epoca medievală, pe terasa superioară de pe malul drept al Râmnicului, pe un humus de pădure ce avea o mică înclinaţie de la vest la est şi de la nord la sud, a fost construită o biserică de curte boierească, pe plan drept.
Curtea boierească se află la aproximativ 80 metri vest de biserică şi se conservă în prezent sub formă de ruină din care se păstrează beciuri şi ziduri cu laturile de aproximativ 20x20 metri, realizate din casete de cărămizi cu bolovani de râu.
În anul 1747, familia boierilor Deduleşti a revenit asupra construirii unei noi biserici. Aceasta a preluat parţial fundaţiile bisericii anterioare, pe care a înglobat-o, de fapt, în interiorul celei actuale. În amintirea primei biserici a fost preluat şi hramul acesteia, astfel că biserica actuală are două hramuri.
Potrivit Pisaniei aflată în peretele vestic al pronaosului (la exterior) biserica a fost edificată în anul 7255 (1747) de puternica şi importanta familie a boierilor Deduleşti: "Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu darul Sfântului Duh, s-a început această sfântă şi dumnezeiască Biserică şi s-au zidit din temelie şi s-au înfrumuseţat de Dumeaei Jupâneasa Maria Visteria, soţie a răposatului de veci Ioan Dedulescu şi de fiul Dumnealor Neculai, în zilele prea înălţatului Domn Constantin Mavrocordat şi a Episcopului de Buzău, Chir Metodie, cinstindu-se hramul Bisericii aceştia întru cinstea şi mărirea Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria şi a Sfântului şi de minuni făcător Neculae Miralechiu, leat 7255 (1747)".
Conform pisaniei aflată deasupra uşii (în interior), biserica a fost pictată la anul 1760 de Barbul Zugravul: "Tăria celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte Doamne Biserica Ta, care ai câştigat-o cu scumpu Sângele Tău. Şi au zugrăvit aciastă Sfântă Biserică în zilele Prea Înălţatului Domnu, Io Scarlat Ghika Voievod, de Barbu Zugravu sin (fiul) popii Stan Zugravu, leat 1760 ".
Arhitectural, se încadrează în familia bisericilor de plan triconc, având caracteristica asocierii acestui plan cu turnul clopotniţei de peste pronaos. Mai prezintă particularitatea "ştrangulării" dintre pronaos şi naos, ca si aceea a unei foarte ample abside a altarului, de adâncime considerabilă şi având o lăţime exterioară mai mare decât a navei. Accesul în turnul clopotniţei se face printr-un turnuleţ plasat în colţul de nord-vest al pronaosului, spre exterior.
Din punct de vedere artistic se remarcă frumoasa pictură interioară, zugrăveala decorativă exterioară descoperită la baza turlei aflată în pod, dar şi sub actuala tencuială, precum şi excepţionala pietrărie sculptată.
În timp, biserica a suferit o serie de intervenţii dintre care amintim:
1820 - în urma seismului din 1802 se demolează complet turla pantocrator de peste naos, iar peste pronaos se păstrează numai baza turlei clopotniţă;
1828 - sunt construite cinci contraforturi foarte masive din zidărie pe laturile de nord şi de sud, se dublează tâmpla barocă de zid şi se elimină coloanele centrale de susţinere a arcului dintre pronaos şi naos;
1838 - după seism şi în urma jefuirii bisericii de către turci se fac lucrări de renovare de către Iordache şi Pavel Dedulescu - urmaşi ai ctitorilor;
1861 - se reface învelitoarea de şindrilă de către Ilinca Lahovari, fiica lui Iordache Dedulescu;
1892 - Gheorghe Vrânceanu înlocuieşte pardoseala din cărămidă cu duşumele din lemn;
1907 - Preotul Ioan Negulescu înveleşte biserica cu tablă;
1930 - se reface turla din lemn, în loc de cărămidă şi sunt consolidate bolţile cu tiranţi de fier;
1940 - alte reparaţii ca urmare a cutremurului;
1961 - Preotul Ioan Zamfir înveleşte din nou biserica cu tablă galvanizată, se construiesc contraforturile de la pridvor, burlanele şi streşinile, se realizează o nouă tencuială exterioară din ciment şi se văruieşte biserica;
1994-1995 - se execută sprijiniri provizorii (de salvare) din lemn la pridvor;
2000-2001 - se execută lucrări de Intervenţie de urgenţă şi salvare de către Direcţia Monumentelor Istorice.
În prezent s-a întocmit Documentaţia în fază de Proiect Tehnic ce cuprinde: refacerea structurii de rezistenţă, a turlei pantocrator, a învelitorii, a pardoselii şi tencuielii exterioare.
Pentru aceste lucrări de anvergură ce vor fi realizate aşteptăm sprijinul financiar al Direcţiei Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor precum şi al eventualilor sponsori care doresc să-şi înscrie numele alături de cele ale ctitorilor acestui vechi şi sfânt lăcaş.


 

vedere dinspre nord-vest 

vedere dinspre sud-est 

absida de sud - naos 

pridvor si naos, latura sud 

absida altarului 

latura nord, pridvor 

pridvor, coltul sud-est 

capitel latura vest, sculpt. trad. bancoveneasca

absida altarului, vedere interioara 

pridvor 

tablou votiv, perete vest pronaos 

igrasie, macerare soclu, latura nord 

 

Biserica (veche) din Domireşti (Poşta)



prof. Paţurcă George

 


   Simbolul inconfundabil, punct de reper şi de referinţă al satului Poşta, au fost şi rămân ruinele Bisericii (mănăstirii) Domireşti.
   Ele sunt cele care au atras şi mai atrag încă cercetători şi vizitatori români, dar şi străini, pentru a admira şi înţelege mai bine misterele legate de aceste ziduri ce cuceresc cu totul prin silueta lor deosebită, într-un cadru perfect, la trecerea domoală dintre şes spre dealuri.
   Purtând la origine hramul Sfântului Ioan Damaschin, ea constituie un monument istoric şi de arhitectură (înregistrat ca atare la Ministerul Culturii - departamentul monumente istorice), datând din 22 iulie 1709 şi având ctitori pe jupân Dragomir Grama şi jupâniţa Stanca.
   Pe locul actualei biserici, în ruine, se pare că exista o altă biserică cu mult înainte (Evul Mediu), menţionată în hrisoave, purtând acelaşi nume ca şi satul dimprejur - Domireşti - şi ridicată pe timpul lui Vlad Ţepeş.
   Pisania, găsită de N. Iorga la un localnic din sat, folosită drept treaptă la casă (!!), a fost depusă la Muzeul de artă al României în anul 1892, cu numărul de inventar 4475.
   Din fericire, textul ei s-a păstrat aproape integral şi din el aflăm că:
   ..."Această sfântă şi dumnezeiască biserică care iaşte hram Sf. Ioan Damaschin iaşte făcută şi zidită din temelia ei de dumnealui jupân Dragomir şin jupân Grama, je(dum)naei Stanca, în zilele prealuminatului Ioan Constantin Brâncoveanul, pentru a lui şi a părinţilor dumnealui vecinica pomenire, n(ces)ta iul(ie) 22 ..., leat 7217"...
   Numele satului şi bisericii Domireşti se află menţionat şi în memoriile scrise de Monsieur de Bxxx (Bauer): "Mémoires historique et gčographiques sur la Valachie", apărute la Frankfurt şi Leipzig în 1778, în limba franceză: Domireschti - village aver une église en brique sur le rive droite du Rimnic. Il y a deux vignoble Plos et Dolau qui donnent du bon vin"... (p. 112).
    Tot în districtul de Slam Ribnik, autorul mai citează localităţile:
    Doblizeni - village avec une éeglise; ŕ côté est une maison seignoriale de brique avec un réservoir formé par le ruisseau de Kokowa. La vigne y réussit trčs bien.
Sgirtzige - village avec une église sur la rive gauche, au pied des montagnes. Le vin et le fruits y réussissent égalment."...
    Cât despre Rimnik: "- bourg appartenant au prince; l'on y trouve un couvent, 4 églises en brique et 6 moulins." ...
    Forma ei originară de corabie, fără abside laterale şi cu pridvor pe stâlpi de cărămidă (actualmente distruşi), corepunde tipului cunoscut şi consacrat în perioada lui M. Basarab şi continuat în vremea lui Brâncoveanu.
    Pronaosul dădea acces şi la clopotniţă, printre puţinele de acest gen păstrate în regiune, şi unde se urca pe trepte din piatră, din păcate complet dispărute.
    Naosul era fără turlă iar catapeteasma din zid cu firide pictate. Cât priveşte absida altarului, ea era pictată şi acoperită de o semi-calotă sferică din zidărie.
    Este de-a dreptul uimitor cum după atâţia ani, şi cu materialele simple de construcţie ale vremii respective (cărămidă, var, nisip), ea a putut rezista atât de mult tuturor timpurilor! Cu siguranţă, echipa de meşteri a fost una de foarte bună calitate!
    Biserica a suferit multe modificări şi reparaţii la doi ani după seismul din 1802, care a afectat-o puternic. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, s-au prăbuşit însă şi cupolele, iar turcii au ars-o fiind de atunci complet abandonată.
    Biserica Domireşti - sau mai bine zis, ruinele sale - au reţinut, de-a lungul timpului, întreaga atenţie atât în presă cât şi în vizitele mai mult sau mai puţin turistice şi de documentare.
    În ziarul râmnicean "Ecoul" din 10/09/1937, apărea astfel articolul "Restaurarea bisericii Domireşti ca monument istoric", în care se menţiona că:
    ..."Dl. profesor Vintilă Negreanu a sesizat Comisiunea monumentelor istorice despre existenţa unei biserici în ruini aflat pe teritoriul comunei Topliceni"...
    Curioasă "descoperire" în ... 1937! Cât despre restaurare, ea a rămas doar în paginile ziarului! Se pare că în jurul bisericii a existat un cimitir după osemintele scoase la iveală de localnici care îşi lucrau pământul.
    Despre frumuseţea aparte a ruinelor bisericii, iată ce scria în 1935 Gh. Niculescu, în paginile monografiei oraşului Rm. Sărat, redactată de Octavian Moşescu:
    ..."Un turnuleţ lipit de biserică, în partea dinspre nord, în dreptul intrării, care a slujit drept clopotniţă. adaosul acesta să un farmec aparte ruinelor care se arată, privite de la poalele dealului din care ies cinci izvoare de apă bună de băut" ... (n. Ara, "La fântânele" ?).
    După ce biserica Domireşti nu a mai fost folosită pentru slujbe (după prăbuşirea cupolelor, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, susţiune arh. Corvătescu, ea a fost abandonată; alţii spun că biserica a fost arsă de turci în 1877; primii localnici ai proaspătului cătun Poşta mergeau la biserica din Cristineşti (de care aparţinea ca parohie) unde exista biserica "Sf. Dumitru", construită în 1865.
    De îndată ce la Dărâmaţi (Oreavu) a fost ridicată în anul 1884 biserica purtând hramul Sfinţilor Voievozi, oamenii din Poşta au început să parcurgă cărăruiele de vreo 2 km. distanţă pentru a deveni enoriaţii ei.
    ...
    Ideea refacerii vechii biserici (aflată în ruine) a trebuit să fie abandonată din două motive: costul exorbitant; imposibil de suportat pe plan local, chiar şi cu unele ajutoare din afară; apoi, de câţiva ani, această biserică, monument istoric brâncovenesc e trecută, în sfârşit, în planurile de refacere de către Ministerul Culturii - Departamentul Monumentelor Istorice.
    Din discuţiile purtate în mai multe rânduri cu arhitecta Ilie Laura, inspector cultural pe judeţul Buzău, înţeleg că trebuie să avem multă răbdare (şi poştaşii nu mai au!): pe lângă prioritatea ce se impune de la sine, există şi fonduri insuficiente pentru lucrările rapide şi de anvergură.
    Între timp, oamenii din Poşta sunt nerăbdători! ... Starea de ruine a bisericii este desigur condamnabilă (să fie oare vorba şi de un anume blestem - despre care mai vorbesc unii oameni din sat - cum că nu ar mai trebui să se mai atingă nimeni de zidurile acestei biserici ruinate?).
    De atâţia ani acumulaţi, nimeni nu a reuşit să o refacă, în ciuda nenumăratelor intenţii mai mult sau mai puţin serioase. E curioasă coincidenţa cu rândurile scrise de acelaşi neobosit şi cunoscut educator, I. Aristotel. În numărul 5/1/1886 al "Gazetei Săteanului", abordând subiectul "Bisericilor săteşci", el scria:
    ... "Astăzi..., împuţinarea sinţului religios a făcut nu numai ca oamenii să nu se îndemne a ridica altare ci să abandone şi pe cele existente, lăsându-le în ce mai próstă stare...; prin multe locuri dacă apucă ploia pe preoţi în liturghie, se silesc cât pot ca să iasă mai curând căci înăuntru curge mai rău de cât afară"... (p. 396).
    Antonie Plămădeală, în a sa strălucită lucrare "Spiritualitate şi istorie la Întorsura Carpaţilor" (Episcopia Buzăului, 1983), a avut buna intenţie să menţioneze şi mănăstirea (?) Domireşti, din păcate, însă, referinţa dată (vol. II, p. 178) nu evidenţiază nicicum acest monument!
    ...
    Ruinele bisericii, încă impresionante, rămân simbolul cert al satului ce le-nconjoară - Poşta. În anul 1990, arh. Covărtescu stabileşte un proiect de restaurare a bisericii, suma ridicându-se deja la circa 53 milionare de lei! Înregistrată la Ministerul Culturii, Departamentul Munumentelor Istorice, ea îşi ca recăpăta într-o bună zi splendoarea de altădată!...
    Fragmente din volumul "Poşta, Topliceni, schiţă monografică", Ed. Alpha MDN şi Biblioteca judeţeană "V. Voiculescu", Buzău, 2000 .

 

CERCETARI ARHEOLOGICE

 

Băbeni, com Topliceni, jud. Buzău

Punct: Biserica parohială „Sf. Împăraţi”

Cod sit: 49787.02

 

Colectiv: Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT SRL)

Finanţator: ONPP; Proiectant general: CPPCN - şef proiect arh. Liviu Brătuleanu

 

            În perioada 8-20 martie 2000 a fost efectuată prima cercetare arheologică la biserica fostei mănăstiri Băbeni, reprezentată de sondaje arheologice informative, numai la exteriorul bisericii, executate concomitent cu investigaţiile geotehnice asupra fundaţiilor şi terenului de fundare.

            Biserica parohială este singurul monument ce se mai păstrează din fostul ansamblu mănăstiresc şi este situată în zona central-estică a satului, pe terasa superioară de pe malul drept al râului Râmnicu Sărat.

Literatura de specialitate îl consideră ctitor al bisericii actuale şi fostei mănăstiri pe Negoiţă Dedulescu. În anul 1670, un document ne spune că Negoiţă ocupa funcţia de logofăt, fiind căsătorit cu jupâneasa Preda, fiica lui Stroe vel vornic Leordeanu; de asemenea, se specifică faptul că el mai avea şi doi veri, respectiv Radu Dedulescu şi Maria spătăreasa, căsătorită cu Ion Văcărescu. Aceasta din urmă, la 23 martie 1691 se afla refugiată la Sibiu cu Maria Cantacuzino, şi îi scria împăratului Leopold I pentru a-i solicita asigurarea unor pensiuni viagere.

            Evoluţia ansamblului monahal este încă puţin cunoscută pentru sec. al XVII-lea, ştiind sigur doar că la 28 martie 1682, egumenul mănăstirii împreună cu Matei Bagdat şi Negoiţă căpitan Dedulescu, cumpără o ocină la Draghieşti. De asemenea, satul este atestat documentar din anul 1593. Probabil că, la fel ca multe alte mănăstiri, cea ctitorită de Negoiţă logofăt a suprapus o biserică a satului pe care acesta îl stăpânea. Cert este că biserica actuală nu arată aşa cum a fost construită la porunca logofătului.

            Biserica pe care o vedem astăzi este tot ce a mai rămas din ansamblul mănăstirii. Ea este una dintre cele mai frumoase realizări ale arhitecturii din vremea lui Matei Basarab, dar pe care s-au aplicat decoraţiuni specifice artei brâncoveneşti. Ea are un plan dreptunghiular, cu absida altarului decroşată, turn-clopotniţă peste pronaos cu scara de acces în grosimea zidului nordic şi pridvor iniţial deschis, dar acum zidit. Ancadramentele ferestrelor şi portalul către pronaos sunt bogat sculptate în stil brâncovenesc cu motive vegetale.

            Faptul că această biserică prezintă toate caracteristicile artei brâncoveneşti, se datorează probabil refacerii bisericii iniţiale. Refacerea a fost realizată şi prin contribuţia lui Mihail Cantacuzino, care era soţul Mariei Dedulescu, iar pictura, terminată în 1703, a fost realizată de Iachim Zugravul. În 1718 a fost pictat şi pridvorul bisericii. Din decoraţiunile interioare se remarcă şi tâmpla de lemn, sculptată cu traforuri având ca elemente viţa de vie şi strugurii. La exterior, biserica are ca decor un brâu median încadrat de două şiruri de cărămizi dispuse în “dinţi de fierăstrău” şi arcaturi. La puţină vreme după construirea sa, biserica a suferit primele transformări, reprezentate în principal de adăugarea pridvorului de certă factură brâncovenească.

Probabil că a avut mult de suferit în urma cutremurului din 1802, astfel că - în 1829 - egumenul Dositei a reparat acoperişul şi chiliile. După secularizare şi desfiinţarea mănăstirii, preotul Ştefan Anghelescu face noi reparaţii la biserică şi acareturi, împrejmuind şi curtea cu un gard din scândură.

            În 1890 biserica este lovită de trăsnet şi se fisurează în şapte locuri, fiind din nou reparată. După cutremurul din 1940 - respectiv în anul 1943 - este din nou reparată zidăria şi este înlocuit acoperişul. Ultimele reparaţii sunt efectuate în anii ‘60 de către Episcopia Buzăului.

            În această campanie au fost stabilite ca obiective obţinerea de informaţii stratigrafice generale, stabilirea etapelor şi a eventualelor faze de construcţie sau refacere, investigarea structurală a fundaţiilor, determinarea unor eventuale epoci anterioare de locuire umană şi obţinerea nivelmenturilor necesare proiectului de restaurare.

            Pământul viu, reprezentat de argilă cu concreţiuni calcaroase se află la -1,5/-1,7 m faţă de profilul soclului bisericii. Peste acesta se află un nivel de humus vechi cu urme prăfoase şi loessoide, amestecat cu argilă, gros de 0,15/0,2 m. Deasupra sa se află un nivel de humus de pădure gros de 0,3/0,4 m, în care se regăsesc şi vagi urme antropice, reprezentate de fragmente de chirpic. Peste acest strat apare nivelul de construcţie al mănăstirii, reprezentat de pământ aruncat din săpătura fundaţiilor şi mortar de var cu nisip din faza de construcţie. Lipsesc în toate casetele efectuate niveluri consistente de depunere aparţinând perioadei de utilizare a mănăstirii şi a bisericii de mir actuale, fiind înlocuite de humusul actual şi de un trotuar din ciment de epocă contemporană.

            Caseta 1 a verificat situaţia fundaţiei pridvorului în colţul de SV al bisericii, unde apar două crăpături. S-a constatat că aceste crăpături se transmit până la talpa fundaţiei. Fundaţia este alcătuită din bolovani de râu de dimensiuni medii şi mari şi din rare cărămizi fragmentare de epocă, înecate în mortar de var cu nisip. Talpa fundaţiei se sprijină pe pământul viu, fără a fi îngropată în acesta. Nu a fost determinat aici decât nivelul de construcţie al pridvorului brâncovenesc, nivelul de construcţie şi de depunere din sec. XVII fiind absent.

            Caseta 2 a fost executată pe partea de S a bisericii, la exteriorul acesteia, la relaţia dintre pronaos şi pridvor. S-a constatat că atât la nivel de fundaţie cât şi de soclu, pridvorul se adosează la pronaos.

Cele două fundaţii au structuri diferite, respectiv fundaţia pronaosului este alcătuită din straturi de bolovani de râu alternând cu straturi de cărămizi fragmentare, înecate în mortar de epocă. Imediat sub nivelul tencuielii de ciment care îmbracă unitar cele două socluri, la nivelul pridvorului apare un placaj din cărămizi de epocă dispuse pe cant.

            Caseta 3 a fost trasată pe latura de S a naosului pentru a verifica starea acestuia, alcătuirea fundaţiei şi nivelmenturile. Fundaţia are o înălţime de 0,8 m, iar în jumătatea sa inferioară mortarul este nisipos, cu puţin liant de var. Fundaţia este alcătuită din straturi succesive de bolovani de râu de dimensiuni medii şi cărămizi fragmentare de epocă şi nu este decroşată faţă de elevaţie.

În capetele de E şi de V ale casetei au fost urmărite două crăpături verticale transmise până la talpa fundaţiei. Fundaţia este aşezată aici pe un strat de humus vechi cu urme de combustii vegetale şi chirpici rar.

            În profilul de V al casetei a fost surprins in situ un cavou din cărămizi de epocă, ce nu a fost investigat, iar la -1,4 m a fost surprins mormântul unui ieroschimonah Sava, potrivit inscripţiei de pe o cărămidă aflată sub craniul acestuia.

            Caseta 4 a fost executată pe lângă axul longitudinal al bisericii, în dreptul laturii estice a altarului. Cu excepţia observaţiilor privind fundaţia altarului, nu au fost făcute alte constatări. Fundaţia este alcătuită tot din straturi succesive de bolovani de râu şi cărămizi fragmentare înecate în mortar.

            Caseta 5 a fost realizată pe latura de N a bisericii, la relaţia dintre naos şi pronaos. Ca şi la nivel de soclu, fundaţia naosului este unitar construită şi întreţesută cu cea a pronaosului, fiind alcătuită din bolovani de râu şi cărămizi fragmentare înecate în mortar de var cu nisip. Umărul fundaţiei este alcătuit dintr-o asiză de cărămizi ca strat de egalizare, pe care s-a ridicat soclul bisericii. O fractură verticală este transmisă aici până la -1,08 m faţă de profilul soclului, având la nivelul fundaţiei o lăţime de 6-8 cm. Cărămizile din aceeaşi asiză - crăpate pe traseul fracturii datorită fenomenului de tasare ce se manifestă - au o diferenţă de nivel de 2-3 cm. Şi aici talpa fundaţiei este aşezată pe un strat de depunere antropică, reprezentat de cărbune şi chirpici,în care s-au descoperit fragmente ceramice ce se datează larg în cultura Sântana de Mureş - Cerneahov. De asemenea trebuie specificat că la -0,9 m de la nivelul de călcare actual a fost întâlnită o pânză de apă care în decurs de câteva zile a provocat băltirea în casetă şi a împiedicat continuarea săpăturii până la pământul viu.

            Caseta 6 a fost trasată la relaţia pronaos-pridvor, pe partea de N a bisericii. S-a constatat şi aici că pridvorul se adosează la pronaos, între cele două construcţii fiind pământ de umplutură, iar la talpa fundaţiilor existând un spaţiu între ele de cca. 28 cm. Ambele fundaţii sunt aşezate pe pământul viu.

            Prima depunere antropică aparţine unei locuiri post-romane, din care nu au fost surprinse complexe arheologice, fiind pusă în evidenţă doar prin fragmente ceramice şi urme evidente de cărbune şi chirpici descoperite în Caseta 5.

            În epoca medievală, în cursul sec. XVII, este ridicată biserica actuală, fără pridvor. Ea a fost construită pe un platou ce probabil că a fost nivelat prin răzuire. Biserica a fost unitar construită în toate compartimentările sale iniţiale.

La scurt timp după ridicarea bisericii, probabil că s-a hotărât construirea pridvorului, de o manieră destul de neglijentă, dezaxat faţă de biserică. Acesta s-a adosat la pronaosul bisericii pe toată înălţimea sa.

Datorită conţinutului restrâns al sondajelor realizate, problemele mari de cronologie şi fazeologie a ansamblului monahal nu au putut fi abordate. Apariţia pânzei de apă la -0,9 m adâncime, pe partea de N a bisericii a demonstrat că pe lângă fenomenul de tasare, aceasta se mai confruntă şi cu alte probleme. Apa a împiedicat aici investigarea rapidă a sitului cerneahovian, pentru a stabili caracterul său. Prezenţa în număr mare a fragmentelor ceramice din această cultură în perimetrul ocupat de cimitirul actual, denotă că acest platou-terasă a fost intens utilizat şi în timpuri mai vechi. Prezenţa masivă a gropilor de morminte, mai ales la S de biserică, a împiedicat obţinerea unui profil stratigrafic general. La N şi la E de biserică, prezenţa unor mari aglomerări de cărămidă şi mortar ne anunţă existenţa unor construcţii medievale dispărute.

            Pentru stabilirea cronologiei bisericii este necesară o investigaţie în interiorul acesteia, aceasta putând stabili şi prezenţa unor eventuale etape anterioare şi nivelmenturile necesare refacerii pardoselii. Pentru stabilirea cronologiei şi planimetriei ansamblului, este de asemenea necesară o investigaţie la N, V şi E de biserică, zone ce ar putea eventual să ascundă şi o reşedinţă nobiliară locală, anterioară mănăstirii din sec. XVII.

            În această campanie au fost descoperite foarte puţine materiale arheologice, reprezentate de fragmente ceramice atipice medievale timpurii şi fragmente ceramice, sticlărie şi obiecte din fier de epocă contemporană.

 

Deduleşti, com. Topliceni, jud. Buzău

Punct: Fostul schit Deduleşti „Pogorârea Sfântului Duh”

Cod sit: 49803.01

 

Colectiv: Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT SRL)

Finanţator: Parohia Deduleşti

Proiectant general: ABRAL ARTPRODUCT SRL - şef proiect arh. Liviu Brătuleanu

 

            Din fostul ansamblu monahal se mai păstrează acum doar biserica având hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, pe marginea unei terase superioare de pe malul drept al râului Râmnicu Sărat. Potrivit pisaniei puse la intrarea în biserică în 1834, biserica ce “se prăznuieşte şi se cinsteşte hramul Sfânta Troiţă, au fost zidită din început pă la leatu 7128 (1619-1620) de un răposat Dedu Deducu”. Ea este de plan treflat, fiind compusă din pridvor închis, pronaos şi naos cu abside laterale şi altar circular la interior şi poligonal la exterior. Tâmpla actuală a fost construită în 1813, când a şi fost pictată de Eroftei zugravul, având clare influenţe baroce. La ctitorirea sa, Dedu postelnic a închinat-o mănăstirii Caţichi din Ianina (Epir - Grecia), şi a înzestrat-o cu mori de apă, pământuri, sate şi robi ţigani). Cu mare probabilitate, în preajma mănăstirii se afla şi una din reşedinţele familiei Dedulescu. Vechimea aşezământului bisericesc este mult mai mare, dovadă fiind şi urmele unei biserici mai vechi, lângă cea actuală. Se consideră că biserica mănăstirii a avut şi o fortificaţie exterioară, ce apăra chiliile dispărute acum. Zvoniţa actuală a fost ridicată la SE de biserică, de un stareţ al mănăstirii, Stratonie Deduleşteanu, în anul 1834, peste ruina unei biserici mai vechi. La exterior biserica este împodobită cu un brâu median şi este văruită. La interior se păstrează pictura în ulei executată de Eroftei zugravul în 1813, şi patru icoane împărăteşti din 1792, executate de Talasii zugravul. Uşile împărăteşti au fost sculptate în 1898. După secularizarea averilor mănăstireşti, viaţa monahală la Deduleşti a încetat, iar în fostele chilii a fost amenajată şcoala elementară din sat, ce a funcţionat între 1864 şi 1918. După primul război mondial au fost demolate toate clădirile anexe ce se mai păstrau.

În perioada 6 octombrie - 14 decembrie 2000 a fost efectuată prima campanie de cercetare arheologică în cadrul căreia au fost realizate 13 casete şi două secţiuni: 12 casete în perimetrul bisericii actuale - biserica II - la interiorul şi exteriorul acesteia, o secţiune şi o casetă în perimetrul fostei biserici (biserica I) - la SE de cea actuală - şi o secţiune la marginea sudică a platoului pe care s-a aflat mănăstirea.

            În perioada mai - septembrie 2001, cu intermitenţe, a fost realizată a doua campanie de cercetare arheologică, având drept principal obiectiv stabilirea planimetriei şi datarea bisericii dispărute, aflată la SE de cea actuală, ce fusese deja surprinsă în campania precedentă. Cu această ocazie au fost efectuate două secţiuni ce au stabilit planimetria naosului şi a pridvorului, după ce în campania precedentă fusese stabilită relaţia stratigrafică verticală între cele două biserici şi fusese sondat pronaosul acesteia. După aceasta s-a procedat la degajarea interiorului bisericii I de molozul aparţinând demolării acesteia, între secţiunile executate, până la cota pardoselii interioare.

            Pământul viu este reprezentat de un loess nisipos, conţinând rare urme de combustii vegetale şi concreţiuni calcaroase. Cea mai mică adâncime la care a fost întâlnit este de -2,3 m (faţă de waagriss), iar cea mai mare este de -3,5 m (faţă de waagriss). În locul acestui nivel fără urme antropice, în CAS. 4 a fost întâlnit un strat de prundiş cu urme nisipoase şi vegetale. Deasupra pământului viu apare un mic strat de pământ viu amestecat cu humus vechi. Imediat deasupra acestui nivel este un nivel de humus vechi cu urme vegetale şi rar cărbune şi chirpic. Urmele antropice de cărbune şi chirpici provin de la un nivel de locuire preistorică, determinată în CAS. 6, locuire preistorică neprecizată care şi-a aşezat complexele chiar pe pământul viu. Pe stratul de humus vechi s-a realizat prima etapă de construire medievală, aparţinând bisericii I (localizată sub zvoniţa actuală), şi ale unor construcţii anexe surprinse în interiorul bisericii II.

Acest nivel medieval se află la adâncimea medie de cca. -2,7/-2,9 m (faţă de waagriss) în interiorul bisericii şi aproximativ -2,2/-2,4 m (faţă de waagriss) în afara acesteia, fiind reprezentat de un strat de 4/10 cm. de cărămizi fragmentare cu mortar de var, nisip şi pietricele. Acest nivel este unitar şi bine conturat în jumătatea de E a platoului actual, fiind înlocuit de un strat de chirpici în jumătatea de V. Urmează un strat subţire de depunere de pământ brun cu pigment de mortar, aparţinând perioadei de utilizare a bisericii I şi apoi nivelul de construire şi săpare a bisericii II, aflată pe amplasamentul celei actuale. Aceste niveluri sunt reprezentate de straturi neuniforme, telescopate, de loess aruncat, pământ brun cu chirpici şi apoi de mortar din construcţia bisericii. În interiorul bisericii II avem apoi un nivel de pământ brun cu rar pigment de mortar, fără cărămizi sau pietre, aparţinând amenajării terenului pentru pardoseala bisericii. Urmează apoi un nou strat de mortar, aparţinând refacerii bisericii, nivel datat relativ în sec. XVIII. În interiorul bisericii a fost sporadic surprinsă prezenţa unor scânduri putrezite, aparţinând pardoselii din sec. XVIII-XIX, iar în pridvor urmele unei pardoseli din cărămizi de epocă, ulterioară începutului din sec. XIX. Urmează un nou nivel de mortar, datat relativ în sec. XX, aparţinând unei reparaţii ample a bisericii şi, în interiorul bisericii, un strat de moloz adus pentru realizarea suportului pentru pardoseala actuală, pardoseală de lemn ce datează din a doua jumătate a sec. XX.

            Biserica actuală este unitar construită la nivel de fundaţie. Toate zidurile de compartimentare interioară sunt întreţesute iar talpa fundaţiei este aşezată pe sau în pământul viu reprezentat de loess nisipos. Fundaţiile sunt realizate peste tot în aceeaşi manieră. Respectiv, după săparea şanţului de fundare, pe fundul acestuia a fost aşezată o reţea de tiranţi din lemn de secţiune patrulateră, cu latura de 0,2 x 0,25 m. Pe marginea şanţului de fundare au fost bătute reţele de pari din lemn ce au asigurat sprijinul unor cofraje din scânduri, ce au îmbrăcat fundaţia la jumătatea superioară a acesteia, respectiv de la nivelul de construcţie al bisericii I în sus. Fundaţia a fost realizată din straturi succesive de bolovani de râu de dimensiuni medii, alternate cu straturi de cărămizi fragmentare, înecate în mortar de var şi nisip, de bună calitate. Elevaţiile sunt realizate din asize de cărămizi de epocă cu dimensiunile de 27 x 15 x 4-5 cm.

            Biserica I prezintă o fundaţie înaltă de aprox. 1,2 m. Ea este alcătuită din bolovani de râu de dimensiuni medii şi mari, dispuşi în asize, legaţi cu mortar de var şi nisip, de bună calitate. Constructorul bisericii a căutat să aşeze talpa fundaţiei pe (sau în) pământul viu, reprezentat de loess-ul nisipos. În privinţa elevaţiei păstrate, aceasta este alcătuită din aceleaşi asize de bolovani de râu, în rare cazuri fiind folosite cărămizi pentru egalizarea asizelor sau completarea spaţiilor dintre bolovanii din asiză. Însă în umplutura de moloz a profilului estic al Secţiunii I se păstrează un fragment de zid prăbuşit, alcătuit din straturi de cărămizi cu dimensiunile de 29 x 15 x 4 cm şi bolovani de râu, care probabil provine de la un zid transversal de compartimentare a acestei biserici. Au fost descoperite şi fragmente mari de zidărie din asize de cărămizi dispuse pe cant, provenind în mod cert din boltirile prăbuşite ale edificiului.

            Concluziile generale actuale sunt departe încă de a stabili cu precizie evoluţia fostului ansamblu monahal. Abia după realizarea săpăturilor sistematice sub nivelul de călcare de epocă din interiorul bisericii I acestea vor avea o mai mare certitudine.

1. Platoul ocupat de biserica parohială actuală prezintă un nivel de locuire umană preistorică, ce coboară până la contactul cu pământul viu. Probabil că terenul respectiv era un luminiş pe terasa superioară a râului Râmnicu Sărat, având şi o sursă de apă foarte apropiată, reprezentată de pârâiaşul Gura Babei. Deoarece nu au fost descoperite inventare arheologice şi nici nu au putut fi determinate complexe arheologice, datorită sistemului de săpătură în casete, atribuirea culturală sau cronologizarea acestui nivel nu a putut fi stabilită.

2. Între nivelul de locuire preistoric şi primul nivel de construcţie medievală s-a scurs o importantă perioadă de timp, în care terenul a fost ocupat de pădure. Nivel de humus vechi a fost determinat stratigrafic şi el denotă că în această zonă nu a existat activitate antropică.

3. Primul nivel medieval are asigurată o cronologie relativă, dată de stratigrafia generală a ansamblului şi de cea din Casetele 3 şi 10, unde au putut fi puse în relaţie directă complexe din această etapă şi biserica actuală. La SE de biserica actuală, în zona central-estică a platoului, a fost construită o biserică de plan trilobat, realizată din asize tencuite de bolovani de râu. În mod cert această biserică nu a fost o construcţie izolată, ea fiind nucleul unui ansamblu monahal sau nobiliar.

            La V de această construcţie, în interiorul pronaosului bisericii actuale, au fost descoperite urmele unei clădiri din lemn, distrusă datorită unui incendiu. Deşi nu avem o relaţie stratigrafică directă între biserica I de plan drept şi această construcţie incendiată, faptul că nivelul de construcţie al bisericii I nu suprapune nivelul de incendiere al acestei clădiri, este suficient pentru a afirma că biserica I a avut anexe din lemn, surprinse arheologic la V de ea. Singura posibilitate de datare actuală a bisericii I este oferită de tradiţia locală şi de documentele ce afirmă că biserica a fost ctitorită de postelnicul Dediu Dedulescu.

4. După o perioadă de funcţionare a bisericii I, în jurul şi în interiorul acesteia fiind realizate înhumări, a fost construită actuala biserică. Ansamblul monahal era deja în funcţiune şi mărirea numărului de membri ai obştii a determinat construirea unei biserici mai încăpătoare. Potrivit relaţiei stratigrafice şi constructive din Caseta 3 considerăm că la edificarea actualei biserici, biserica I era încă în folosinţă. Aşa cum din nou afirmă tradiţia, credem că biserica I a fost transformată în paraclis şi a continuat să funcţioneze până la începutul sec. XIX. De altfel, în interiorul acesteia a fost surprinsă o etapă de refacere. Biserica I iniţial avea probabil un iconostas, care a fost înlocuit cu o tâmplă. Acesta este singurul element de arhitectură din interiorul acestei biserici care conservă resturi de pictură. Decorul pictural floral, reprezentat de vreji şi crini care ies din vaze, realizat în tempera, este de o clară factură barocă. De asemenea, peretele de N al pronaosului, care avea prevăzută în prima sa etapă o scară de acces la o turlă-clopotniţă, a fost închis într-o etapă anterioară anului 1672, când în dreptul uşii de acces la scară a fost realizat un mormânt având şi o piatră tombală inscripţionată. Aceasta ne conduce la presupunerea că blocarea uşii de acces la clopotniţă s-a datorat dispariţiei acesteia anterior anului 1672.

            Biserica II a fost realizată în cursul sec. XVII, probabil la sfârşitul acestuia. Fundaţiile de rezaliţi descoperite în Cas 10, 11, 13, şi prezenţa unei uşi (acum zidită) şi a unei scări de acces - în peretele nordic al pronaosului, ne determină să credem că biserica II a avut o turlă pe pronaos. De asemenea, relaţia dintre pronaos şi naos era mediată de o balustradă de zidărie cu arce şi coloane. Fundaţia acestei balustrade a fost descoperită în Cas. 10 şi 13.

5. La sfârşitul sec. XVIII, probabil în anul 1792, potrivit inscripţiei din uşa de lemn de acces la actuala turlă, biserica II suferă o transformare radicală. Motivul acestei intervenţii nu-l putem decât bănui. Faptul că intervenţia s-a centrat la zona elevaţiei pronaosului şi a pridvorului, ne face să credem că structura de zidărie pe care se sprijinea turla de pe pronaos, a cedat. Cu această ocazie s-a renunţat şi la zidul de compartimentare dintre naos şi pronaos. A fost acum realizat un turn-locuinţă pe pridvor, contrafortul de pe latura de N a bisericii, precum şi sistemul de tunele-tainiţe din biserică. Poate că tot acum a fost realizat zidul de sprijin surprins în Cas. 5, pentru a stabiliza biserica în zona de margine a platoului.

6. Datorită cutremurului din 1802, biserica II suferă o nouă transformare în anul 1813. Iconostasul este demontat şi este construită actuala tâmplă barocă. Este refăcută pictura interioară. Biserica I este probabil afectată de acest cutremur sau de cel din 1828. Peste ruinele ei este construită actuala zvoniţă.

7. La sfârşitul sec. XIX şi în sec. XX, biserica a suferit noi intervenţii de consolidare, de refacere a pardoselii şi a acoperişului.

8. Nici în perimetrul bisericii I, nici al bisericii II nu au fost găsite olane, întregi sau fragmentare. Probabil că acoperişurile ambelor biserici au fost realizate din şiţă, mai multe cuie fragmentare fiind descoperite în cursul săpăturilor.

            Biserica I a avut paviment interior din cărămizi, la fel ca în pridvorul bisericii II. În interiorul bisericii II au fost găsite doar vagi urme de lemn putrezit aparţinând unei pardoseli din scânduri anterioare celei actuale. Este însă exclusă posibilitatea de a fi avut o pardoseală originară din lespezi de piatră sau cărămidă.

           

În literatura de specialitate se consideră că actuala biserică este ctitoria lui Dediu postelnic din Gura Babei şi Haidăi, fiind realizată în anii 1619-1620. Tradiţia aceasta porneşte de la textul pisaniei pictate din pridvor, pisanie realizată în 1834 şi care a înlocuit cu certitudine o pisanie din piatră. La realizarea pisaniei din 1834 cea veche mai putea fi citită, numai aşa explicându-se data sigură de ctitorire folosită, ca şi numele ctitorului. Mai rămâne evident posibilitatea ca textul pisaniei să fi avut drept sursă tabloul votiv din pronaos. Numai că pronaosul a fost refăcut la începutul sec. XVIII, când a fost refăcută şi pictura din întreaga biserică. Pisania-sursă a aparţinut poate bisericii I. Faptul că ea nu se mai păstrează, deşi constructorii de la începutul sec. XIX au dovedit mare grijă chiar şi cu tâmpla înlocuită de la biserica II, ce se mai păstra în anii ’60 ai sec. XX în muzeul amenajat în turnul-locuinţă, ne determină să credem că ea era amplasată în pridvorul bisericii I. În cursul cercetărilor, în pronaosul bisericii I a fost descoperită masa de piatră a unui altar şi o piatră tombală inscripţionată, aparţinând cuscrei lui Dediu postelnic. O altă piatră de mormânt, fără inscripţie, se află în partea dreaptă a naosului. De asemenea, a fost surprinsă grija de a păstra ca o relicvă ruina bisericii I, care nu a fost folosită ca sursă de materiale de construcţie pentru refacerile succesive ale bisericii II. Stratigrafia verticală a demonstrat că, după prăbuşirea zidurilor bisericii I nu s-a procedat la nici un fel de intervenţie de înlăturare a molozului. De aceea, avansăm ca ipoteză de lucru posibilitatea că pisania din piatră originală se află încă în interiorul bisericii I împreună cu alte elemente arhitectonice, ca într-un adevărat lapidariu.

            Datarea ansamblului şi cronologia internă a acestuia sunt încă relative în acest moment. Pentru rezolvarea situaţiei se impune cercetarea mormintelor care au fost deja surprinse în jurul sau în interiorul acesteia, cu speranţa că acestea ne-ar putea oferi repere cronologice mai stricte. De asemenea, aceasta ne-ar oferi posibilitatea cunoaşterii planimetriei bisericii I în relaţie cu restul ansamblului.

            În literatura privind ansamblul fostei mănăstiri s-a afirmat în mod constant că acesta a avut un caracter de fortificaţie. Curajul afirmaţiei a fost dat de aspectul de fortăreaţă al bisericii II, cu turnul-locuinţă, tunelurile şi sistemul de închidere şi blocare al uşii de la pronaos. Aspectul terenului însă infirmă această posibilitate. Periegheza efectuată în cimitirul din partea de V a bisericii confirmă că aici au existat două clădiri izolate, folosite drept şcoală şi casă parohială până la primul război mondial. Pe latura de S a platoului, în S. II nu au fost descoperite construcţii monumentale, şi nici cu ocazia efectuării gropii de var din această zonă. Credem că însuşi faptul că mănăstirea nu era de tip fortificat a determinat comunitatea monahală să fortifice biserica la reconstrucţia din 1792, într-o perioadă când insecuritatea vieţii cotidiene se transmite în arhitectura din Ţara Românească şi Moldova.

            Prezenţa unor tuneluri de fugă ne-a fost repetată obsesiv pe toată perioada cercetărilor. Dacă aceste tuneluri traversează interiorul bisericii, sau dacă colţul de NV al bisericii I este suprapus sau preluat parţial de absida laterală sudică a bisericii II, aceste două probleme sunt subiecte care credem că trebuie să determine o continuare a cercetărilor, deoarece ele interesează pe toţi cei implicaţi în restaurare, prin problemele de rezistenţă a structurii, ce le pot genera.

 Drăghieşti (Băbeni), com. Topliceni, jud. Buzău

Punct: Biserica parohială „Sfântul Nicolae şi Adormirea Maicii Domnului”

Cod sit: 49787. 01

 

Colectiv: Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT SRL)

Finanţator: Parohia Drăghieşti; Proiectant general: ABRAL ARTPRODUCT SRL - şef proiect arh. A. I. Botez

 

            În perioadele 8 - 30 martie 2000 şi în aprilie 2001, la biserica parohială Drăghieşti, situată pe terasa superioară de pe malul drept al râului Râmnicu Sărat, au fost efectuate două campanii de cercetare arheologică.

            Biserica actuală a fost construită, potrivit pisaniei, în anul 1747, de Maria vistiernica cu fiul ei, Nicolae sin Ioan Dedulescu. A fost pictată în anul 1760 de Barbu Zugravul. A fost reparată de către Iordache şi Pavel Dedulescu în 1828, fiind construite contraforturile de pe laturile de N şi S şi tâmpla barocă. În 1861 a fost învelită cu şindrilă de Ilinca Lahovari, fiica lui Iordache Dedulescu. În 1892 i s-a pus duşumeaua de lemn, peste pardoseala de cărămidă anterioară. În 1930 i-a fost refacută turla, din lemn în loc de cărămidă şi au fost consolidate bolţile cu tiranţi din fier. În 1961, preotul Ioan Zamfir a învelit din nou biserica cu tablă galvanizată, a construit contraforturile de la pridvor, burlanele şi streaşinile, a realizat o nouă tencuială exterioară de ciment şi a văruit exteriorul bisericii.

            În prima campanie au fost realizate şase casete arheologice, patru în biserică şi două la exteriorul acesteia, iar în anul 2001 au mai fost executate încă nouă casete (în interiorul şi exteriorul bisericii), şi patru casete la V de biserică, pe locul unei construcţii dispărute. În urma cercetărilor arheologice s-a constatat că biserica actuală a surmontat biserici din alte două etape anterioare.

            În epoca medievală, pe terasa superioară de pe malul drept al Râmnicului, pe un humus de pădure, ce avea o mică înclinaţie naturală de la V la E şi de la N la S, a fost construită o biserică de curte boierească, de plan drept, ale cărei fundaţii au fost surprinse în casetele din interiorul bisericii. Datorită nedescoperirii unor elemente de datare, cronologia acestei prime biserici nu poate fi încă stabilită. Din analiza stratigrafică s-a constatat doar că această biserică a avut o distrugere violentă, în urma unui incendiu, urmat de o demolare, până la nivelul primelor trei asize de cărămizi din elevaţie. Această biserică a avut şi morminte de inhumaţie în interior, acestea fiind deranjate de constructorii bisericii din etapa a doua.

            Biserica din etapa a doua a fost construită la o dată încă neprecizată. Deosebindu-se de biserica I prin planul său, ea a preluat laturile de S şi de N ale fundaţiilor din prima etapă, la nivel de pronaos şi pridvor. Laturile de V ale pronaosului şi pridvorului acestei biserici au fost construite pe lângă fundaţiile din prima etapă. Biserica II avea un plan trilobat şi o scară exterioară de acces la o turlă clopotniţă, situată probabil pe pronaos. Elevaţiile zidurilor de S şi de N ale acestei biserici au călcat pe elevaţiile păstrate ale bisericii I, având o lăţime cu 0,1/0,5 m mai mare.

            Biserica II a încetat datorită unei distrugeri violente. Elevaţiile laturilor sale de V, la nivel de pronaos şi pridvor, au fost suprapuse de un strat de moloz. Structura păstrată din această biserică prezintă numeroase crăpături, observate în toate casetele efectuate. Data distrugerii sale poate fi apropiată sau legată de cutremurul din anul 1738.

            Biserica actuală a preluat laturile de N şi de S ale bisericii II. Ea a fost lungită, laturile de V ale pronaosului şi pridvorului acesteia situându-se pe lângă cele ale bisericii din etapa II. Ea a fost construită în anul 1747, iar la interior a avut o pardoseală iniţială din cărămizi. În amintirea bisericii anterioare a fost preluat şi hramul acesteia, astfel că biserica actuală are două hramuri. Având defecte grave structurale, determinate de relaţia cu bisericile I şi II şi cu terenul de fundare, biserica a fost probabil afectată major de cutremurul din 1802 şi de cel din 1838. În anul 1828 i-au fost adăugate contraforturile actuale şi a fost realizată tâmpla barocă actuală, având o fundaţie din bolovani de râu şi cărămizi fragmentare. În cursul sec. XIX a fost modificată pardoseala bisericii, fiind suprapusă cea din cărămidă cu o duşumea.

            La aproximativ 80 m V de biserică se conservă o ruină din care se păstrează beciuri şi ziduri cu laturile de aproximativ 22 x 17 m, realizate din casete de caramizi cu bolovani de râu. Aici au fost realizate patru secţiuni. În S. I a fost surprinsă in situ naşterea unui arc dublou, aparţinând bolţii în leagăn a unei pivniţe. Pe latura de N a clădirii a fost descoperită o umblătoare, adosată acesteia, din interiorul căreia au fost recoltate fragmente ceramice care se datează larg în sec. XVIII-XIX. Elevaţiile păstrate sunt realizate în sistemul casetelor de cărămizi şi bolovani de râu, în aceeaşi manieră cu biserica I.

Construcţia respectivă ar putea aparţine unei reşedinţe boiereşti, poate chiar a familiei Dedulescu. Ceramica descoperită în umblătoare ne îndeamnă să credem că această construcţie a fost contemporană cu biserica III (1747). Tehnica de construcţie a paramentului, identică bisericii I, o face contemporană şi cu aceasta.